Războiul etern – Joe Haldeman

Dacă m-ai pune să răspund cu da sau nu la întrebarea ”Faptul că o carte este considerată importantă/clasică/inovatoare pentru vremea ei te influențează când o citești?” nu pot să aleg cu 100% convingere răspunsul ”nu”. Pentru că deja încep să citesc cartea respectivă încercând să aflu de ce este atât de apreciată. Ceea ce mi s-a întâmplat și când am început să citesc ”Războiul etern”.

Dacă este să analizez cât pot eu de obiectiv, cartea asta are multe lucruri care mi-au plăcut. Este ”reală”, în sensul în care tot ce se întâmplă mi s-a părut mai mult decât plauzibil. Are un protagonist care poate este un pic cam puțin nuanțat, dar asta nu îl face mai puțin verosimil sau ușor de îndrăgit. Este potrivit de grandioasă, având în vedere că vorbește despre un război care se desfășoară atât în spațiu cât și timp. Are destule elemente care mi s-au părut inteligente și bine creionate. Iar la final are și un pic de ”sirop”, dar doar un pic.

Bineînțeles, are elemente care nu se potrivesc cu ce este acum istorie, pentru că este scrisă în 1974. În nota de la începutul cărții Haldeman explică că, atunci când a republicat-o, și-a asumat anacronismele și sugerează să ne gândim că acțiunea se desfășoară într-un univers paralel. Ceea ce este perfect acceptabil pentru mine. Mai mult, cred că a luat o decizie bună.

Am mai citit SF-ul militare, nu prea multe, dar ”Războiu etern” este, pe lista mea personală, în top 3. Dar nu pentru că descrie realist cum se face instructajul în gravitație mică sau pentru că îmbină corect experiența armatei contemporane cu tehnologii viitoare. Ci pentru că reușeste să pună pe tapet un război realist, cel puțin din punct de vedere al fizicii așa cum o înțeleg eu de prin documentare și canalele de știință de pe Youtube.

Însă partea care mi-a plăcut cel mai mult a fost cum Haldeman a exploatat efectele relativității și a reușit să descrie, într-un mod care mi s-a părut interesant, experiența cuiva al cărui timp subiectiv este considerabil mai mic decât al celor în jurul cărora ajunge într-un final. Asta este partea din ”Războiul etern” pe care am apreciat-o cel mai mult și care mi-a captat atenția pe măsură ce parcurgeam paginile romanului.

Una peste alta, cartea asta a fost surprinzător de distractivă. Are cantități copioase de dialog, ceea ce o face foarte ”teatrală” sau ”cinematografică”. Cu alte cuvinte, mi-a fost ușor să îmi imagez interacțiunea dintre persoanje, de parca m-aș fi uitat la o piesă de teatru sau la un film. Un element pe care îl apreciez întodeauna, la orice carte.

Așadar, dacă nu erați siguri că o carte scrisă acum mai bine de 40 de ani merită să fie citiă, eu vă spun că merită. Este bine închegată, scrisă fluid și plină de idei interesante. Și dacă urmați sfatul autorului și vă gândiți că este plasată într-o realitate alternativă, ai putea să juri că este extrem de contemporană.

Verdict: Big like!

Categorie: SF militar, dar nu milităros.

Experiența mea personală: Încă o carte care a ”îmbătrânit” frumos :-).