Ready player one – Ernest Cline

Trebuie să o spun de la început: NU sunt un gamer. Nu am nici cea mai mică înclinaţie să văd cu ce se mănâncă Call of Duty, World of Warcraft, Counterstrike, etc. Gaming-ul meu se rezumă la Tetris, ocazional Majong şi alte câteva joculeţe pe care le-am avut pe telefon şi care nu ocupau prea multă memorie. Asta nu înseamnă nu am cel puţin o idée vagă despre ce se întâmplă într-un joc cât de cât renumit. Mai ales că Hollywood este ”pe val” cu adaptările jocurilor video în filme.

Avand asta in minte, sa purcedem sa vorbim despre “Ready player one”,  pe care nu aveam de gând să o citesc până nu a ajuns în posesia mea. Cartea este, conform autorului, o scrisoare de apreciere lungă de 300 şi ceva de pagini la adresa jocurilor pe calculator şi pentru cultura gamerilor din anii ‘80 în general.

Ce aş vrea sa menţionez în primul şi primul rând este aceasta: dacă eu am reuşit să o citesc, să înţeleg despre ce este vorba şi chiar să mă distrez puţin sunt sigură că cei cu o cultură mai solidă în acest domeniu o vor savura mult mai mult. Ernest Cline explică foarte mulţi dintre termenii folosiţi aşa că, înarmată cu definiţii şi imagini din filme, am reuşit să recreez în minte ce a pus autorul pe hârtie.

”Ready player one” este uşor de citit. Acţiunea este liniară, fără planuri secundare – este o povestire spusă la persoana I – iar protagoniştii sunt bine delimitaţi. Un pic cam alb şi negru, dar, consider eu, că jocurile video nu sunt amatoare de gri. Nu o să găseşţi nuanţe, pentru că, la bază, un joc, orice fel de joc, presupune o graniţă bine delimitată între mine şi el/ele sau între noi şi ei/ele.

Eu am citit această carte mai mult ca un basm. Da, este în viitor. Da, este distopie. Dar este o fantezie despre cum binele învinge. Este clasica poveste a călătoriei iniţiatice care dă măsura eroului. Nimic inovator. Dar chiar şi o poveste veche, atâta vreme cât este spusă cu talent şi suflet, merită citită din punctul meu de vedere. Pentru că nu te plictiseşti.

Sper că aţi înţeles că nu este un roman cu adâncimi psihologice fabuloase. Sau plin de reflecţii filosofice. Este o carte care este scrisă de cineva căruia îi plac jocurile video, care a crescut cu ele şi are o nostalgie mare cât casa când vine vorba de anii copilăriei. Este nostimă şi predictibilă. Uşor de citit. Simpatică. Are eroi cu identităţi secrete, personaje negative negre ca noaptea, o comoară şi lupte cu săbii magice. Este un joc video pus în cuvinte. Cred că singurul tip de joc video pe care cred că o să îl joc 🙂.

Recomandarea mea: citiţi-o. Dacă nu ştii cu ce se mănâncă cultura asta, afli ceva nou. Dacă eşti un împătimit o să te bucuri la fiecare referinţă care te face să îţi spui în monologul tău interior ‘Ştiu asta!’. Iar dacă cauţi doar o carte care să nu te solicite foarte mult dar pe care să distreze… am spus totul în paragraful de mai sus.

Verdict: jocuri video la orice pas!

Categorie: Uşurele, dar bune

Experienţa mea personală: I was entertained. Sometimes that’s all I ask.