Cu mintea la… SF

Science fiction-ul este bun pentru neuroni

Gânduri după 17 Blogosfere

Au trecut mai bine de o jumătate de an de când am scris ultima dată în Blogosferă. Un proiect care a fost unul dintre puținele lucruri care m-au entuziasmat în 2017. Dar până la urmă se pare că nimic nu supraviețuiește întâlnirea cu realitatea. În acest caz, cu ce SF se scrie în România în al doilea deceniu al anilor 2000.

De ce s-a întâmplat asta? Pentru că a a scrie pentru Blogosfera SF&F a devenit din ceva făcut din – în lipsa unui termen mai bun – pasiune, în ceva făcut ”pentru că trebuie”. Am ajuns la un punct unde nu am mai putut să citesc nicio carte nouă, indiferent de naționalitatea autorului, pentru că a citi cărți devenise o corvoadă. Nici atunci când erau lecturile obligatorii la școală nu am simțit atât de acut senzația că este neplăcut să citesc. Iar pentru cineva care folosește cititul ca metodă de relaxare asta duce la un acut sentiment de frustrare combinat cu lehamite.

Acum trebuie să fiu onestă, faptul că sunt și alte elemente care contribuie la stresul meu generalizat, care s-au inflamat în vara și toamna asta, m-a demobilizat și mai mult.

Așa că am făcut o pauză. Am citit sporadic, doar una-două cărți care m-au interesat. Am recitit altele care sunt în principal în categoria plăceri vinovate (o să vorbesc poate de asta la un moment dat, dacă o să fiu curajoasă) care mi-au mai dezmorțit mușchii mentali care îmi permit să încadrez ”a citi” în activitățile care mă destind.

Întrebarea care mi-am pus-o a fost ”Oare să rămân în Blogosfera SF&F sau să mă retrag?”. Am pitrocit mai mult subconștient la această problemă până când acesta s-a decis să mă anunțe de rezultat prin cheful de a scrie o recenzie pentru o carte care tocmai am terminat-o. Am interpretat asta ca un răspuns afirmativ: da, vreau să rămân. Probabil nu o scriu de fiecare dată, dar motivul din spatele entuziasmului meu pentru acest proiect nu a dispărut. A fost doar acoperit de mulțimea de cuvinte a unor cărți prea puțin satisfăcătoare.

Așa că, o să reîncep să pun recenzii pe blog. Despre cărți noi sau despre unele care le-am citit acum ani de zile și care m-au impresionat. O blogosferă din când în când, dacă mă țin balamalele. Am în minte un articol pe săptămână, dar nu știu dacă o să reușesc.

Să ne vedem cu bine!

Advertisements

3 comments on “Gânduri după 17 Blogosfere

  1. Ghanda
    29 November 2018

    Îmi pare rău că te-ai simțit presată, dar mă bucur că ai decis să rămâi alături de noi. Oricând vrei tu să scrii, articolele tale sunt binevenite și abia aștept să ne povestești despre ce-ai citit ;*

    Like

  2. Gabriel
    29 November 2018

    Yay!! Welcome back!

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Information

This entry was posted on 29 November 2018 by in Blogosfera SF&F, ET CETERA and tagged .

Arhivă

Follow Cu mintea la… SF on WordPress.com
%d bloggers like this: