Cu mintea la… SF

Science fiction-ul este bun pentru neuroni

100

Greu de crezut, dar acesta este postarea cu numărul 100 de pe acest blog. Mi-am zis că asta trebuie marcat într-un fel. Iar când vine vorba de momente pe care le considerăm importante, ce face de obicei omul? Rememorează și analizează. Atunci, hai să trecem la treabă.

Să începem cu chestiile cantitative. Din 11 august 2015 și până acum au trecut 1024 de zile. Asta înseamnă 2 ani și 9 luni. Sau 146 săptămâni. După cum se vede, nu am fost foarte vrednică. Când am început să scriu mă gândeam la frecvență de cam 2 postări pe săptămână. Ehe, vise mari! Dar eu zic că este respectabil. 100 de postări înseamnă că am postat în 68,49% din cele 146 săptămâni. Respectabil.

Am scris despre 9… cărți iar 7 articole sunt impresii, avampremiere și altele. 20 dintre acele cărți sunt despre autori români. Nu pot să mă abțin: asta înseamnă 30% :-). Nici nu mă gândeam că o să citesc atât de mulți autori români după ce ani de zile cărțile acestora au apărut foarte rar în biblioteca mea.

Despre statistici voi spune doar atât 15,254 de vizualizări și 5347 vizitatori unici. Și o parte din acești viziatori au revenit de câteva ori să citească ce am scris eu. Ca să vezi, oamenii sunt interesați de ce produc neuronii mei. Ura!

Dacă este să vorbim despre experiența mea personală cel mai important lucru mi se pare faptul că au trecut o mie de zile și eu tot vreau să fac asta. Pentru că mă relaxează și îmi dă de gândit. Pentru că îmi dă ocazia să aflu lucruri noi. Să merg în locuri în care nu am mai fost. Și, cel mai important, să întâlnesc oameni noi, cărora le place SF-ul!

Dacă nu ar fi fost acest blog nu știam că se publică SF românesc la nivelul la care se întâmplă. Nu aș fi aflat cărți noi vor apare și care sunt site-urile unde pot să le găsesc. Nu aș fi cunoscut oameni din ”industrie” și nu aș fi înțeles anumite lucruri legate de cum ajunge o carte în librării.

Poate nu aș fi făcut cunoștință (literar și nu numai) atâți autori români. Pentru că mi-ar fi părut rău dacă nu aș fi citit ”Arhanghelul Raul” sau ”Hoțul de moarte” sau chiar ”Povestiri SF”. Orice carte, de oricare ar fi ea, te ajută să afli mai multe nu doar despre ce este prin jurul tău dar și despre tine însuți.

Ce mi-ar fi plăcut să fac mai mult/bine/des? Să postez așa cum mi-am propus la început de drum, de două ori pe săptămână. Obiectivul ăsta rămâne pe lista mea de făcut. Mi-ar fi plăcut să citesc mai multe reviste SF. Încă nu am reușit să mă disciplinez destul ca să deschid revistele online pe care le am în bookmark-uri. Aș fi vrut să nu văd atâtea greșeli de punctuație și editare când mi-am aruncat privirea pe postări mai vechi. Îmi propusesem să fac mai multe concursuri, decât cele care au fost până acum, dar, după cum se vede, au fost foarte inconsistentă din punctul ăsta de vedere. Hmm, fără să vreau mi-am făcut lista de obiective pentru anul ăsta. Să sperăm că le și îndeplinesc.

La final aș vrea să fiu siropoasă și să apelez puțin la clișee. Sunteți pregătiți?

Multumesc mult de tot fiecăruia dintre voi care au dat click pe link-ul acela care v-a purtat pe acest blog. Mii de muțumiri că ați citit, că unii dintre voi ați revenit și altă dată și că uneori ați și comentat. Da, am făcut blog-ul acesta parțial pentru sufletul meu, dar l-am făcut și pentru alții. Pentru voi. Și am ajuns la ziua 1000 și postarea 100 pentru că voi ați citit ce am scris. Plecăciuni și recunoștință!

Verdict: Nod în gât și ochi umezi

Categorie: Siropoșenii și adevăruri

Experiența mea personală: Numerele rotunde trebuie sărbătorite!

Advertisements

One comment on “100

  1. milosdumbraci
    1 June 2018

    Mulțumim și noi pt recenziile bine făcute (eu am doar 5 bloguri de SF pe care le caut și le consider bine scrise, iar acesta este unul)! Spor și la cât mai multe!

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Information

This entry was posted on 31 May 2018 by in ET CETERA and tagged , .

Navigation

Arhivă

Follow Cu mintea la… SF on WordPress.com
%d bloggers like this: