Cu mintea la… SF

Science fiction-ul este bun pentru neuroni

Sub steaua infraroșie – Alexandru Lamba

sub_steaua_infrarosie_alexandru_lamba

Și de data aceasta titlul a fost cel care m-a înghiontit să cumpăr aceasta carte. Pentru că, după zeci de clipuri YouTube pe tema astrofizicii nu înțelegeam chestia cu steaua infraroșie. Nu sunt un expert, dacă mă pui să îți spun cu ce se mănâncă constanta lui Plank nu prea știu, dar de stele infraroșii nu am prea auzit. Așa se face că, la sfârșitul lui 2016 am reușit să citesc volumul lui Alexandru Lamba și acum vă povestesc și vouă cum a fost.

Ca să fie totul clar de la început, chestia cu steaua infraroșie este o idee care mi-a plăcut. Să descoperi o regiune a galaxiei care emite doar in spectru infraroșu, deși toate măsurătorile spun ca ar fi trebuit să fie o stea acolo… uite așa de repede am înghițit ideea. Deși Alex Lamba te lasă te aștepți puțin până ți-o servește, dar nu-i bai dacă este așa de savuroasă bucățica.

Mi-a plăcut cu totul este spus din perspectiva unui om obișnuit, care nu are nicio capacitate intelectuală deosebită, cel puțin pe domeniul științei. Este doar un ”normal” care aterizează într-o situație specială doar pentru că posedă o abilitate care îl face util. Nu vă spun care abilitate, că vă stric plăcerea să citiți voi.

Stilul de a scrie a lui Alexandru Lamba este pe gustul meu, deci am trecut prin aproape 200 de pagini cu ușurință. Îmi plac cărțile povestite la persoana întâi, pentru că așa suspansul poate fi mai bine dozat. Dar trebuie să spun că pasajele în care personajul principal se adresează direct iubitei lui pe mine m-au sâcâit. Da, conțin elemente importante din povestea lui Erig dar tonalitatea acestor pasaje – plângăreață, mi s-a părut mie – a redus considerabil din plăcerea lecturii.

Am stat mult să mă gândesc dacă lipsa detaliilor legate de anumite aspecte, în special nivelul de evoluție al societății umane din viitor și anumite elemente care sunt descoperite când ajung la steaua infraroșie, m-au deranjat sau nu. Primul este logic în cursul narativ și având în vedere motivația psihologică a personajului principal. Poți spune chiar că ar fi îngreunat prea mult textul. Însă al doilea aspect menționat mai devreme mi-ar fi plăcut să fie mai bine dezvoltat. Da, Erig este un outsider, dar este totuși o parte din echipaj și ar fi putut ”afla” mai mult. Nu este deranjant sau în contradicție cu ce s-a întâmplat până atunci dar curiozitatea nu îmi dă pace.

Alexandru Lamba pune pe tapet în această carte niște idei interesante, foarte apropiate de hard SF. Acestea au fost punctele forte ale volumului în ceea ce mă privește. Dar nu vă speriați, așa cum am spus și mai sus, totul este povestit din perspectiva unui om obișnuit, deci nu o să fiți inundați de chestii tehnice, greu de înțeles. Aceste idei, împreună cu un stil ”curat” de a scrie, au făcut din ”Sub steaua infraroșie” o lectură plăcută, ceea ce mă face să o recomand.

Verdict: Plăcut pentru neuroni.

Categorie: O surpriză binevenită.

Experința mea personală: Ei, așa SF românesc tot aș mai citi.

Advertisements

One comment on “Sub steaua infraroșie – Alexandru Lamba

  1. alexlamba
    18 January 2017

    Mulțumesc foarte, foarte mult!!!! 😀

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Information

This entry was posted on 18 January 2017 by in Ușurele, dar bune and tagged , , .

Arhivă

Follow Cu mintea la… SF on WordPress.com
%d bloggers like this: