Cu mintea la… SF

Science fiction-ul este bun pentru neuroni

Altered Carbon – Richard K. Morgan

altered_carbon_richard_morganRăsfoind prin feed-urile blogurilor pe care le urmăresc am dat peste o listă care vorbea despre ecranizările pentru TV și cinema a destul de multe cărți de SFF. Așa mi-am adus aminte că acum ceva ani am citit ”Altered Carbon”. Și mi-a fost inundat creierul de atmosfera apăsătoare și ideile grozave din acest roman.

Uneori romanele de debut sunt absolut fantastice. Acesta este cazul și pentru pentru Richard K. Morgan. La bază este o poveste polițistă bine construită, dar asta nu este partea care m-a impresionat cel mai mult. Morgan reușește să contruiască o civilizație umană reală dar în același timp străină. Evoluția tehnologică aduce de fiecare dată modificări esențiale în zeitgeist-ul unei societăți. Unele elemente de bază din psihologia umană nu se schimbă dar constrângerile sau libertățile impuse de tehnologie alterează, uneori până a le face de nerecunoscut, felurile în care se manifestă.

Am început cu chestii grele, nu-i așa? Pentru că este o carte grea. Ai fi tentat să spui că este un viitor distopic, dar dacă este să te gândești mai bine, nu este nici mai rău, nici mai bine decât cum este acum. Diferența este că în ”Altered Carbon” omenirea a ajuns pe alte planete. Și putem face cu tehnologie lucruri absolut incredibile.

OK, acum că am stabilit că nu vorbim sub nicio o formă despre pajiști verzi și pace mondială să vorbim totuși despre optimism. Ei ca să vezi, creierul meu ciudat a găsit luminița de la capătul tunelului. Deși Takeshi Kovacs nu este un erou, nu poți să afirmi că este un antierou. Da, este capabil să își murdărească mâinile fără să se gândească de două ori dar este în același timp capabil de compasiune. Ca noi toți, oscilează uneori între zona dintre ceea ce unii numesc umanism și sociopatie. Și asta îl face mult mai interesant decât dacă ar fi fost un Făt Frumos călare pe un cal magic.

După cum observați nu am scos nici un cuvințel despre ce se întâmplă. Asta trebuie să descoperiți voi. Dar ca să nu ziceți că nu v-am avertizat: Morgan are un stil care polarizează intens cititorii. Aruncați doar un ochi pe review-urile de pe Goodreads ca să vă convingeți. Pentru că lucrurile despre care scrie și felul în care alege să pună lucrurile pe ”masă” sunt au o natură intrisec divizantă. Ori îți place la nebunie și este te afunzi profund și imediat în universul cărții sau spui ”pas” după primele capitole și renunți. Genul meu de carte, trebuie să recunosc. Cu cât mai controversat subiectul, cu atât mă atrage mai tare. Amestecă și talent literar în ecuație și m-ai prins ca musca în melasă.

”Altered Carbon” este, din punctul meu de vedere, o carte care are tot ce îi trebuie. Sau, mai bine spus, tot ce îmi trebuie mie ca să fiu gata să apăs pe butonul de 5 stele fără ezitare. Dacă după tot ce v-am spus sunteți intrigați vă sfătuiesc să cedați tentației. Fie o să fiți bucuroși că ați descoperit ceva care vă place imens sau o să îl scoateți definitiv de pe listă pe Richard K. Morgan. Și, probabil, o să aveți ceva gânduri nu prea prietenoase în ceea mă privește. Dar, așa cum am spus mai devreme: creierul meu este ciudat.

Verdict: Bunătățuri SF din spectrul noir.

Categorie: Dragoste la prima citire.

Experiența mea personală: Încă o călătorie interesantă în viitor.

Advertisements

7 comments on “Altered Carbon – Richard K. Morgan

  1. milosdumbraci
    27 September 2016

    eu am citit până acum de Morgan doar ”Omul Negru” și mi-a plăcut la nebunie. Despre ”Altered Carbon” am mai auzit de bine… oare o să apară și în română?

    Like

  2. Cristian
    27 September 2016

    Am descoperit cartea aceasta intimplator la un tirg sf. Am inceput sa o citesc la un moment dat, dar m-am oprit destul de repede din cauza scrisului mic si destul de prins lumea creata fara prea multe explicatii- asta a fost mai dubios. Si cred ca si traducerea era putin ciudata. Am revenit peste citeva luni. CInd m-a prins actiunea si “vedeam” tehnologiile mentionate a fost mult mai usor. M-a prins asa tare ca nu stiam efectiv sum sa citesc mai repede. Foarte buna. Recomand 100%

    Like

    • Cu mintea la SF
      27 September 2016

      Uneori traducerea face toți banii. Dar o carte bună reușește și în ciuda ei 😊.

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Information

This entry was posted on 27 September 2016 by in Absolut formidabile and tagged , .

Arhivă

Follow Cu mintea la… SF on WordPress.com
%d bloggers like this: