Cu mintea la… SF

Science fiction-ul este bun pentru neuroni

Dune – Frank Herbert

”Dune” este o carte foarte greu de povestit. Nu pentru că acțiunea este complicată (deși este complexă) sau pentru că este scrisă într-un stil încărcat (deși are o eleganță ușor barocă). Este greu de vorbit deoarece absolut totul este relevant: personajele și motivațiile lor, locurile și limitările pe care le impun, ideile și capacitatea lor de a schimba destine.Frank-Herbert-Dune

M-am gândit mult la felul în care aș putea să abordez toată saga Dune: carte cu carte sau toate la un loc? Până la urmă m-am decis la prima variantă, dintr-un motiv foarte simplu: fiecare volum este un univers perfect finisat, care conține o mulțime de elemente ce merită atenție.

Să începem cu ”Dune”. Primul lucru care mi-a plăcut imens de mult, imediat cum am început să citesc, au fost citatele de la începutul fiecărui capitol. Sunt fictive, bineînțeles, dar asta nu le face mai puțin interesante sau le scade din valoarea de preambul și colorar al rândurilor care le precedă. Aceste citate sunt primul semn pe care îl primești că această este atent gândită și migălos construită. Frank Herbert păstrează acest trade mark în toate volumele care urmează și trebuie să vă spun că le-am savurat de la primul până la ultimul.

Este destul de greu de pus în cuvinte ce impresie îți face ”Dune” la prima lectură. Este atât de bogată în idei, personaje și imaginație încât, pentru ”novicii” intr-ale SF-ului poate fi un pic cam mult. Dacă nu ai ronțăit SF pe pâine până acum atunci, ca pregătire, te-aș sfătui să începi cu ”Fundația” lui Asimov. Au premise oarecum similare însă nu este atât de filozofică.

Pentru că, trebuie să o spun, ”Dune” este o carte care abundă în idei filozofice. De exemplu: poți uni masculinul cu femininul? Ce este mai importantă: fericirea personală sau datoria față de umanitate? Ce este onoarea? Dar loialitatea? Este totul predeterminat? Ce este Dumnezeu? Cred că ați înțeles ideea.

Toate aceste întrebări sunt generate de premisa principală a seriei: rolul și importanța unui mântuitor. Da, este o carte despre religie. Dar nu orice fel de religie. Forțele pe care le gestionează Bene Gesserit sunt legate atât de impulsurile de bază al genomului uman dar și de idei mistice și științifice. Este o știință a religiei, orientată către un scop bine definit – perpetuarea infinită a rasei umane.

Ideile despre misticismul științific din carte sunt fantastic de complexe și captivante. Mi-a plăcut imens cum reușeste Frank Herbert să creeze mixul perfect de știință și religie care să pară futurist și, în același timp, perfect plauzibil. Trebuie să recunosc că m-aș fi înscris fără ezitare la școala Bene Gesserit, care produce niște personaje absolut fabuloase.

Poate cel mai puternic sentiment pe care l-am simțit când am citit pentru prima dată ”Dune” a fost acela de completă imersie în universul descris de Herbert. Totul, de la ideile religioase, până la costume și peisaje sunt atât de vivid descrise încât am fost captivată fără drept de apel. De fiecare dată când am recitit-o am simțit același lucru. Este ca o realitate virtuală creată doar de cuvinte pe hârtie.

Ce aș mai putea să spun? Este o carte considerată, pe bună dreptate, una dintre cele mai importante din literatura SF. Conține idei originale și este extrem de bine scrisă. Este ”furtuna perfectă”. Nu mă credeți pe cuvânt. Citiți-o și convingeți-vă!

Verdict: Excelentă pentru neuroni

Categorie: Clasic mereu verde

Experiență personală: Nu îmi vine să cred că așa ceva există!

P.S. Dragilor, trebuie să vorbim și despre filmele făcute după ”Dune”, considerată de cineaști o carte greu de transpus pe ecran. De aceea am fost dezamăgită, într-o măsură mai mică sau mai mare de ecranizările acestui volum.Frank-Herbert-seria-Dune

Prima încercare a fost cea din 1984, regizată de David Lynch. Un regizor excepțional, un film excepțional de dezamăgitor. Dacă nu ați înțeles, să o spun din nou: filmul mi-a lăsat un gust amar. Păstrează foarte puțin din intriga cărții iar restul sunt invenții hollywood-iene care m-au scos din sărite. Înțeleg că unele dintre ele s-au datorat faptului că efectele speciale erau limitate dar totuși…

A doua ecranizare, care este mult mai bună din punctul meu de vedere, este miniseria făcută de Hallmark. Ce mi-a plăcut: este fidelă cărții (cărților, de fapt, ”Dune” și ”Copii Dunei”) și are simțul grandios la prozei din care se inspiră. Ce nu mi-a plăcut: costumele mi s-au părut mult prea elaborate iar unele detalii (ca ochii fremenilor) au fost schimbate, deși eu le consider importante pentru atmosferă.

Seria Dune

1. Dune

2. Mântuitorul Dunei

3. Copiii Dunei

4. Împăratul-zeu al Dunei

5. Ereticii Dunei

6. Canonicatul Dune

Advertisements

6 comments on “Dune – Frank Herbert

  1. Pingback: Canonicatul Dune – Frank Herbert | Cu mintea la... SF

  2. Pingback: Ereticii Dunei – Frank Herbert | Cu mintea la... SF

  3. Pingback: Mântuitorul Dunei – Frank Herbert | Cu mintea la... SF

  4. Pingback: Împăratul-zeu al Dunei – Frank Herbert | Cu mintea la... SF

  5. Pingback: Copiii Dunei – Frank Herbert | Cu mintea la... SF

  6. Pingback: Trilogia ”The Prince of Nothing” – R. Scott Bakker | Cu mintea la... SF

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Information

This entry was posted on 16 August 2015 by in Absolut formidabile and tagged , , .

Arhivă

Follow Cu mintea la… SF on WordPress.com
%d bloggers like this: